Motto:
„S-a-ntors din veşnicie şi-a opta primăvară
De când pământul umed ţi-e leagăn şi mormânt,
În ţintirim, prin ramuri se-aştern a opta oară
Atâţia muguri gingaşi, în soare strălucind.”

De ce te-ai cufundat în întuneric
Şi ochii-ţi stinşi nu pot privi spre cer?
De ce nu mai priveşti spre orizont feeric
Şi glasu-ţi sfânt nu urcă în Eter?

Pustiu… şi-atât de frig e-n groapa ta
Măcar o floare dac-ar creşte-acolo,
Să mângâie arare, pală fruntea ta
Să-ţi spună-apoi de fiii de dincolo…


Dar nu mai vin nici păsări ca să-ţi cânte,
Nici flori, să-ţi dea prinosul de parfum,
În adâncimea gropii tale sfinte
Nu pot pătrunde pe al lumii drum,

Nici cântul minunat de ciocârlie
Ce-odat’, cu-atâta drag îl ascultai
Nici crinii-mpodobiţi în alba ie,
Nici adierea vântului de mai…


Şi totuşi, fluturii şi frunzele din vişini
Şi stelele ce-n noapte se aprind,
Pot să privească mult a gropii tale margini
Iar raze să o scalde, din soare se desprind.

Numai a mea privire nu poate odihni
Pe înnegrita humă, în care zace-nchis
Un zâmbet care-odată atât de mult iubi
Şi lângă care, viaţa-mi părea un paradis.

…Dar gândurile mele şi-a mea recunoştinţă
Pe-un drum ce duce-n ceruri vor zbura
Buchetul lor ţi-l dăruiesc, scumpă fiinţă
Ce doar puţin, în lume, ai fost măicuţa mea!

Deva, 22 Mai 1964