Pe drumul ce duce-n Grădină
Zăresc trei femei, alergând,
Cu vase de-alabastru în mână
Şi-n inimi, de jale un cânt…

Acolo, în seara aceea
Umbrită de chinul cumplit,
Culcat-au în cripta pustie
Un Om ce muri-n asfinţit.

De-atunci, parcă mugurii-n ramuri
Se clatină-n vânt, suspinând,
Iar spicele murmură-n lanuri
Cu jale, un Nume Preasfânt.

Aproape ajunse la criptă,
Uimite de spaimă-au rămas,
Văzând strălucind o fiinţă
Şi-n urmă le-ntreabă un glas:

„De ce plângeţi copile-ale durerii
Şi sufletul vostru-i cernit
Christos din ţinutul Iudeii,
Din morţi, biruind, S-a trezit!

Cântaţi învierii ce poate
Să umple al inimii gol
Şi mergeţi vestind, în cetate,
Că-i viu al veciilor Domn!”

Deva, Aprilie 1963