Îi voi cânta mereu Acelui care,
Mi-a dat viaţă, mântuire-n dar;
Îngenuncheat la Tronu-I de-ndurare,
Îi mulţumesc de-al bogăţiei har.

Nu va-nceta a inimi-mi privire
Să-L caute ne-ncetat pe Domnul meu,
Aşa cum niciodată-a Lui iubire
Nu m-a lăsat plângând, în drumul greu

Şi, când citind în Cartea biruinţii
Ce mi-a lăsat-o bunul Salvator,
Îl văd din nou pe Iuda cu arginţii,
Atunci, mai mult de Domnul meu mi-e dor

Şi dimineaţa, ori când noaptea vine,
Voi şti să-I duc prinos de închinări,
Prin rugăciuni şi prin cântări sublime
Ce se unesc cu-a harului chemări.

Şi cum să nu-L iubesc pe Cel ce-n Ceruri
Întinde braţul ce-a fost plin de răni
Pe crucea înjosirii, ca prin vremuri
Să pot afla la tronu-I îndurări!

Nicicând a mele braţe istovite
De-ncăerarea multului păcat
N-or înceta să-I spună, umilite,
„Iubirea-Ţi doar, spre mine Te-a plecat!”

O, Tu, ce locuieşti acum în slavă
Şi mijloceşti pentru greşeala mea,
A trebuit să bei pe lemn otravă
C-apoi, din cupa vieţii, eu să pot gusta…


Ce minunat! Tu vei rămâne veşnic
Surâzător şi gata a ierta
Şi cum îţi mulţumesc, că pe-un nevrednic
Iubindu-l, L-ai spălat prin jertfa Ta.

De-acum, mereu, în drumul vieţii mele
Te simt aproape, Salvatorul meu,
Dorind ca-n Cerul Tău, mai sus de stele
Să pot intra, primit prin harul Tău!

Deva, 31 Iulie 1963