Ce multe culmi se-nalţă către soare
Şi mii de raze scaldă fruntea lor,
Dar nu-ntâlnesc niciunde-a ta splendoare,
O, deal bătrân, spre tine-aş vrea să zbor!
În glia ta, de strajă printre vremuri
Stă lemnul vechi, bătut de ploi şi vânt,
Prin care, biruind, Nazarineanul
Mi-a dus în dar nădejdi din Cerul Sfânt.
Când gându-mi se înalţă către ceruri
Şi-n rugăciune-mi plec genunchii-n zori,
Te simt aproape, deal ce-aştepţi prin vremuri
Să-L vezi din nou pe Christ, venind pe nori...
Acum, tu ştii, când va privi spre tine
Cu chipu-I plin de har dumnezeiesc,
N-ai să-L mai vezi plângând printre suspine
Şi-n loc de spini, pe frunte stele-I înfloresc
Iar cântul ce pluti-va peste zare
Va spune-n graiul cel mai minunat,
Ce bucurii şi ce culmi de-nălţare
’S în omul ce sub cruce s-a plecat
Un imn ce heruvimi nu ştiu să-l cânte
Nici îngerii, în corul minunat,
Căci ei n-au plâns în suferinţi cumplite,
Nu ştiu ce-nseamnă păcătos iertat.
Dar cei ce-n mărăcinii vitregiei
Răniţi, plângeau după-ajutor,
Cei ce-au simţit în rană braţul milei
Şi-n inimă, intrând un Salvator,
Vor spune-n glas cu-atâta bucurie
Ce-nseamnă harul minunat,
Că Cerul tot, în plina-i măreţie
Va mulţumi Acelui ce-I prea-nalt.
De-aceea, culmea ta-i mai însorită,
Iar cerul ce o scaldă-i mai senin
Căci doar aici, o inimă zdrobită
Poate simţi al Cerului alin.
În tine-i urma unei lacrimi
Şi rugăciunea unui Om
Ce s-a-nălţat atât prin patimi,
Că-I astăzi al vieţii Domn.
Ai plâns cu El atunci, o, culme
Şi glia ta s-a zguduit
Dar astăzi cânţi cu cel ce-n lume
Prin Golgota e mântuit.
Pe cruce-atunci curgeau şiroaie
De sânge sfânt din trupul Lui,
Iar azi, a binecuvântării ploaie
Primeşti, la cruce de te sui!
Deva, 10 Iulie 1963