Rămâi cu noi, căci seara iar coboară
Şi fără Tine, pragul ni-e pustiu,
A nopţii sumbră haină ne-nfioară,
Să nu mai pleci, rămâi, că e târziu!

Isus, Tu poţi s-alini a noastră suferinţă
Şi-al lacrimilor râu, cu drag să-L ştergi
A inimilor rugă-n umilinţă
Ţi-o închinăm, rămâi, să nu mai pleci!

Rămâi în casa noastră şi privirea
Asupră-ne, cu drag, opreşte-o iar,
De binecuvântări mai umple-ne simţirea
Şi-apoi, sublim, împarte-ne-al Tău har!

Iar când fiinţa noastră, istovită
De zbuciumul vieţii pământeşti,
Se va pleca în poală-Ţi, obosită,
S-o legeni iar în mângâieri cereşti,

În închinare mai privim o clipă
În palme urma cuielor de-atunci
Şi ca-ntr-o adiere de aripă
Ne-nalţi din nou, pe ai sfinţeniei munţi.

Deva, 9 Mai 1963