Când a venit din Cer Iubirea
Să şteargă lacrimi pe Pământ,
A tresăltat toată zidirea
Creată prin al Său Cuvânt.

Din slava Cerului, Mărire!
A răsunat peste Pământ
Şi-n glorii s-a scris: „Pe vecie,
Iubirea e Domnul preasfânt!”

Şi binecuvântând, Iubirea
A pus lumină-n ochii stinşi
Şi Şi-a plecat cu drag privirea,
În mângâieri pe-obrajii plânşi,

A săturat cu pâini mulţimea,
Suspin, dureri a vindecat,
A împărţit prin lacrimi mila
Şi cu iubire a iertat.

Dar uşile I-au fost închise
Ca prin zăbrelele de fier
Şi-au alungat cu uri încinse,
Iubirea venită din Cer.

Îngenuncheată în Grădină,
Din rugă a aprins altar,
Pe care, ca jertfă divină,
Viaţa-şi va pleca în dar.

Acum, când au venit ostaşii
Şi Iuda, cu sărut pe-arginţi,
Spre cruce îşi îndreaptă paşii,
Pregătind Cerul pentru sfinţi.

Pe drumul urcând spre colină,
Se-adună gloatele urlând,
În inimi cu-o ură mai plină,
Cum n-a fost pe lume nicicând.

Sub greaua povară a crucii,
Privind cu iubire, supus,
La lumea pe calea răscrucii,
Urca pe Golgota, Isus.

Privind ca spectacol la cruce,
Pe Regele Vieţii în chin,
Mulţimi nu-ncetează să urce
Cu glas de batjocură plin.

De sus, abia şoptite cuvinte
Se-aud prin răsufletul greu,
„O, iartă-le vina, Părinte,
Primeşte la Cer Duhul Meu!”

S-a-nspăimântat centurionul
Încremenit sub norul greu,
Şoptind: „Am răstignit pe Domnul,
A fost un Fiu de Dumnezeu!”…


Pe culme coboară-nserarea
Şi zarva de gloată s-a stins,
Crezând că rămâne uitarea,
Că marii preoţi au învins.

Dar sus, într-o slavă divină,
În gloria fără apus,
Păşeşte prin Porţi de Lumină,
Tâlharul primit de Isus!

Timişoara, 14 August 2015