Mă odihnesc la pieptul Tău de Tată
Şi-n fiecare zi mă binecuvântezi
Iar încercarea când îmi este dată,
Printre suspine-Ţi spun: „Eu Te iubesc.”

Petreci cu mine zorii şi-nserarea
Şi, anii adunaţi în palma Ta
Poartă în ei bogată îndurarea
Ce-ai revărsat-o peste viaţa mea.

M-aştepţi, când ţi-am pierdut pe cale urmele de paşi
Să pot urca din văi pe culme, iar.
Din mâna-Ţi sfântă, lumini să curgă laşi
Şi-n calea mea presari, lucind, mărgăritar.

Cu ce cuvinte să-nţeleg Iubirea
Ce nu mă-nfruntă când am rătăcit,
Când pentru-o clipă am uitat slujirea
Sub soarele în veci neasfinţit?

Şi peste ruga mea umilă-n tremurare
Ai adus Ceru-n străluciri scăldat
Mi-ai dăruit şi milă şi iertare,
Când m-ai găsit sub cruce-ngenuncheat…


În măreţia Ta eşti creator de univers,
Eşti Dumnezeul veşnic, Împărat,
Tu, care poţi opri chiar galaxiile din mers,
Cobori să-mbrăţişezi un suflet vinovat.

Ar fi o taină-n veci nedezlegată
Şi pentru care nimeni n-ar avea răspuns
Dar ştiu c-a fost Calvarul, Golgota-nsângerată
Şi Trupul Tău în locul meu străpuns.

Mă-nchin smerit la Tronul Tău ceresc,
Sub zorile de glorii ce şi-au mijit ivirea,
Când m-ai iertat la cruce, acum am înţeles
Spre mine Te-a plecat din veşnicii, Iubirea…


Timişoara, Februarie 2010