De când Te urmez, mai albastru e cerul,
Mai limpezi sunt zorii-n lumini străvezii
Mătasea crinilor e mai strălucitoare
Şi soarele-apune-n dantele-aurii.

De când Te cunosc, mai aproape e Cerul
Şi psalmii Scripturii-s mai noi,
Cărarea spre Tine-i mai strâmtă,
Dar urc sub sfinţitele ploi.

De când Te iubesc, port în mine tot Cerul,
O dulce comoară, în vasul de lut
Şi tainic, deasupra de zâmbet sau lacrimi,
În inimă, şoapta iubirii-Ţi ascult!

E aşa de frumoasă umblarea cu Tine
Că-n drumul cu spini, sau urcuşul prea greu,
Când pasul mi-e slab şi puterea mă lasă,
Te-apropii şi-n braţe mă porţi, Domnul meu…


Şi cum ar putea credinţa mea să nu creadă
Că Tu eşti Iubirea din tronul ceresc,
Şi cum ar putea ruga mea, mulţumind, să nu spună:
Te urmez, Te cunosc, Te iubesc!

Timişoara, Octombrie 2010