De-ai ascultat un tril de rândunică,
Sau de-ai simţit al brizei lin fior,
Dac-ai privit cum raze se-nfiripă
În zori de zi, pe-un cer lipsit de nori,

Atunci, cuvântul plin de-nviorare
Ce-aduce-n suflet veşnic noi simţiri
Şi limpezind talazuri izbitoare
Îndeamnă orice om spre-naltele porniri,

Îl vei simţi în plina-i măreţie
Şi-o floare-n dar, din primii ghiocei,
În fiecare an, pe nepătata-i ie
Va tresălta, brodată în scântei;

Cuvântu-acesta ce-a-ntregit frumosul
Făcând din chinuri glastre de nădejdi
Se cheamă PACE şi-i cu el prinosul
În orice colţ de alte primăveri.

Sub scutul păcii, razele de soare
Dezmiardă jucăuşe florile din câmp
Şi strălucesc ca vii mărgăritare
În ochii pruncilor, sau blânzilor bătrâni.

Da! Ocrotirea aripei sublime
Cu foşnetu-i împărţitor de har,
O cheamă pururi zările senine
Şi valul sprinten din al apei clar

Şi pururi braţe mici, catifelate,
Sau tremurânde mâini prin anii grei
I-or duce-n dar petale parfumate
Ce nu pălesc nicicând, de gingaşi ghiocei.

Şi totuşi, pacea lumii mereu e schimbătoare;
Adeseori înfrântă, podoaba-i cade jos
Dar toată măreţia cu străluciri de soare
E-n veşnicia păcii ce-o dăruie Christos.

24Februarie 1965