Sub dulcea povară-a ninsorilor albe
Ce-n unduiri alintate se leagănă-n vânt,
Își-nalță cireșul podoaba spre soare,
De gingașe flori, parcă-n șoapte de cânt…


Și curge prin crengi lumina de aur
Din voalul brodat în sclipiri străvezii,
Venit din seninul-nălțimilor sfinte
Cu brațe de flori, în prag de Florii;

Lăstari plini de muguri, covoare de flori,
În care-a pus Cerul candoare
Când le-a semănat pentru noi pe Pământ
Să ne mângâie-n dimineți și-n ceas de-nserare.

A pus Creatorul pe ceruri făclii
Să ne-ncânte privirile-n noapte
Și rouă în zori și soare-n amiezi
Și țarini cu holdele coapte.

Ne-a pus din Iubirea-I în suflet, iubire
Să ne-apropiem de lacrimi ca El
Și ocrotiți în crăpătura din stâncă,
Chiar în furtuni să zărim o palmă de cer,

Să știm, că în lume, noi nu suntem singuri
Ne poartă pe brațe un Tată Ceresc
Pe care-L iubim și zidirea-ntreagă-L iubește
Și flori în cireș, de dragul Lui, cresc.

Timișoara, 18 Aprilie 2016