Aripă sfântă, primită din Stânca de veacuri,
Ca dar ce te-nalță deasupra de nor,
Să vezi în lumina scripturilor sfinte
Istorii ce-au fost și vor fi-n al timpului zbor
Să crezi, că ce-au spus patriarhii, profeții,
Este Cuvântul rostit prin Duhul preasfânt
Și ca râuri de viață se revarsă în inimi,
Credința divină pe-ntinsul Pământ.
Prin credință privești în trecutele veacuri
Și-L vezi pe Domnul, slujind pe Pământ,
Aplecat cu milă peste lacrima lumii,
Alinând neputințe, cu iubire, iertând…
Câți suferinzi ducându-și povara prin vreme
N-au auzit uimiți, cuvântul viu rostit,
Mângâindu-le rana, privindu-i cu blândețe
„Mergi în pace, credința ta te-a mântuit.”
Cu ce credință s-a-nchinat sutașul,
Nu-s vrednic de Tine, Tu Cel ce ești preasfânt,
Pentru ca robul meu să fie deplin tămăduit,
E de ajuns, o Doamne, să spui un singur cuvânt.
Când a-ntâlnit tâlharul pe Cruce Iubirea
Și lacrimi și căință s-au revărsat în grai
Din chinul răstignirii, pe aripi de credință,
Pășind pe raze sfinte în slăvile din Rai.
Cât de măreață-a fost credința lui Toma!
Prin ce credință-au dus apostolii în lume cuvintele vii,
Cu ce credință intrau creștinii-n arene, la fiare
Și pe ruguri în flăcări, crezând, ardeau ca făclii.
Și noi, crezând în Iubirea ce nicicând nu piere,
În Tatăl ce-a-nviat cu slavă din morți pe Isus,
În jertfa Golgotei și-n duhul de viață,
În tot adevărul trăit și rostit de Isus,
Trăim prin credință, privind către Ceruri
În sfinte podoabe primite prin Harul Divin…
Azi semnele spun și credința ne spune
Că ceasul e-aproape și-mplinirile vin.
Timișoara 16 Septembrie 2016