Vin nori adesea pe neașteptate
Umbrind a vieții armonie
Și te cufundă într-o noapte
Ce ține parc-o veșnicie.

Vin totdeauna cu furie
Stârnind furtuni de nedescris
Și lasă-n urma lor urgie
Făcându-ți praf colțul de paradis.

Când trec, privești uimit dezastrul
Și urmele ce le-au lăsat
Și-aștepți să vină iar albastrul
De raze calde inundat.

Așa e viața, presărată
De multe ori și cu dureri
Și-atâta cât ne este dată
E plină doar cu provocări.

Așa mai cade din noi zgura,
Așa suntem noi modelați,
Simțind în piept din plin arsura
Cuptorului, când suntem prelucrați.

Nu poți să te numești tezaur
De n-ai trecut și prin cuptor,
Nu poți să fii un vas de aur
De n-ai trecut și pe sub nor.

În casa Domnului, amice,
Sunt vase și podoabe sfinte
De-aceea cartea Sa ne zice
Să fim și noi un vas de cinste.

De aceea vine încercarea
Și n-avem cum s-o ocolim,
Dar orișicare-ar fi împrejurarea
Cu Domnul sigur biruim!