Ești cu noi
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Cântecul Zorilor  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 30/12/2018
''Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până
la sfârşitul veacului. Amin. '' Mat. 28:20 (b).


Privind la anul ce-a plecat,
Te văd Isus în orice clipă!
Ce minunat ești, minunat -
Ne-ai dus pe-a dragostei aripă!

A Ta Iubire și-ndurare
Ne-au fost leagăn, leagăn dulce,
Îndelunga Ta răbdare
A îndreptat mereu spre cruce!

Ne-ai purtat, ne-ai sprijinit
Păstor bun, milos Păstor,
Ne-ai iertat, ne-ai mântuit -
Oricând ești cu-al Tău popor!

Glasul Tău îndreaptă pasul,
Glasul Tău - vindecă, alină,
O, ce dragoste e-n Glasul
Ce ne-a curățit de tină!

Știm ce-a fost, nu știm ce vine...
Dar știm una, scump Isus,
A fi altoit în Tine
De orișice e mai presus!

De aceea nu ne-nfrică
Ce-ar veni, ce-ar sta în cale:
Al Tău Braț scoate, ridică
Chiar și din a morții vale!

Slăvit, slăvit și onorat fii -
Miel Preasfânt, Victorios!
Glorificat și venerat fii -
Domnul nostr', Isus Hristos! ! !


30 / 12 / 2018.
''Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.'' Is. 46:4.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1257
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni