Anul cel nou se arată!
Zilele au trecut în grabă,
Anul nou, se arată iar...
A trecut fără zăbavă
Pentru noi a fost un har.
Anul cel nou stă să vină,
Domnului să-I mulțumim
Din iubirea Lui divină,
Și prin mila Lui, trăim.
Domnul cel bun și curat,
Zile ne-a mai dăruit
Fiecăruia ne-a dat
Viață, fiindcă ne-a iubit.
Mâna Lui, totul conduce
La El, tot e plănuit
Pe calea vieții ne duce
Ne dă Cerul infinit.
În anul care se arată,
Domnul să ne ocrotească,
Pas cu pas, pe calea dreaptă
El să ne călăuzească.
Să împlinim al său Cuvânt
Și să ținem a sa cale,
El e Tatăl drept și sfânt
Cel bun, plin de îndurare!
Amin
Câmpia Turzii, 15 decembrie 2018