Voi rupe foaia… azi din calendar…
Autor: Mihail Cebotarev  |  Album: fara album  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de mcheb in 02/01/2019
Voi rupe foaia… azi din calendar…
Și voi închide cartea visurilor mele
Să-mi pun cu mâna tremurândă pe cântar
Povara anilor mei cu sarcini grele.

Azi la sfârșit de an… să fac popas…
Să-mi cercetez viața cum mi-a fost trăită
Să strâng în brațe timpul care a mai rămas
Și orice clipă... de Domnul dăruită.

Să-mi fac bilanțul drumului parcurs
Paginile să-mi răsfoiesc de mult uitate
Să văd unde am fost și unde am ajuns
Pe căile… de pașii mei umblate…

Cum am trăit… ce am făcut și am spus
Căci tot ce eu am scris nu se mai poate șterge
Ce voi răspunde... când mă va întreba Isus
Ce am semănat… aceea voi culege…


Pășesc în noul an… puțin sfios…
Trecând azi pragul zilelor necunoscute
Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu frumos
Pentru anii dăruiți… zile și minute.

*******
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1563
Opțiuni