De ce, Doamne...

Doamne, de ce ni-e dat să fim uituci,
Să facem nodul la papuci?
Să zbenguim după averi
Ca mieii cruzi în primăveri?
Și... ne mai este Doamne dat,
Să avem și nasul înfundat.
Și ochii noștri: doi șoimari,
Privind sticloși prin ochelari,
Busola vieții prinsă-n drame
Ce indică plâns și monodrame.
Doamne, de ce ne-a fost să fim șomeri
De rai și eterne primăveri?
Poate și acuma mai râdeam
La o glumă spusă de Adam! ...
Sau, poate mă jucam și acum
Cu ai mei bunici – copii - în drum!
Și... ne mai este Doamne dat,
Să mulgem viața de păcat.
Să creștem mari, să fim schilozi,
Să așteptăm timizi la cozi,
Un rai bogat și în buget,
[Ce pentru unii e-un pamflet]
Sau, poate iadul prea încins
Cu al nostru hoit, mereu aprins.
Și totuși Doamne, ce jivină
Își poartă laurii de vină?
Mă întreb și eu ca fiecare...
De am mărunt în buzunare,
De-a trece strada fluierând;
Cântând, zburând, plângând, râzând,
Cărând pe umeri o întrebare:
De ce Doamne, de ce oare?

Și de-or veni și viituri,
Mă ascunde Doamne, în Scripturi!

Viorel Balcan Valentin 2017