Te îndemn la pocăință!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Spre Cer, cu brațele deschise!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/01/2019
Te îndemn la pocăință!

Te îndemn la pocăință,
Omule neștiutor;
Te îndemn să ai credință
În al tău Mântuitor.

Jertfa Lui cea minunată
Trebuie să o înțelegi
Căci Scriptura îți arată
Calea care s-o alegi.

Să asculți Cuvântul dat
Căci e spre binele tău,
Cel ce s-a sacrificat
Te va aștepta mereu.

Lasă lumea, totul lasă
Și te întoarce la Isus
Domnului de tine-I pasă
Și-ți va da tot ce ți-a spus:

Îți dă Cerul minunat
Și a Sa Împărăție,
Lasă-te de El schimbat
Să ai o credință vie.

El e Tatăl tuturor,
Totul șterge dacă-I ceri.
Este bun și iertător,
Ai nădejde și să speri

Că nimic nu va uita
Din toate ce ți-a promis:
Cerul va fi casa ta
Și frumosul Paradis,

Cu El veșnic vei trăi
În pace și fericire
Plin de viață-L vei slăvi,
Pentru marea Lui iubire.

Amin

Câmpia Turzii, 23 decembrie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 977
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni