Învață-ne să dăruim
Autor: Puiu Chibici  |  Album: Prietenul vieții mele... Isus  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de MarinaTk in 04/01/2019
Învață-ne să dăruim
Din tot ce pe nedrept avem,
Şi cât de cât, măcar, să împărțim
Cu cei ce poate plâng şi gem.

Cu-acei ce nu mai pot munci
Că brațele li-s obosite,
De ani şi trudă pe câmpii
Şi existențe necăjite.

Să dăm celor ce s-au jertfit
Şi-au dat şi ei la rândul lor,
Din ce-au avut sau au primit
Cu suflet binevoitor.

Învață-ne să ne-ngrijim
De cei bolnavi, neajutorați,
Cu ce-i mai bun în casa lor să fim
Şi să simțim ca nişte frați.

Să dăm fără păreri de rău,
Nu cu regret, ci cu iubire,
Ca Tine, Doamne, Dumnezeu,
Cu dragoste, fără cârtire.

Să fim miloşi cum ai fost Tu
Iubire făr' asemănare,
Zgârceniei să-i zicem NU,
Iar dărniciei, casă primitoare.

Tu ne-ai dat tot, chiar viața Ta,
Fără s-aştepți în schimb ceva,
Te-ai dus, chiar, pân` la Golgota
C-ai vrut de moarte-a ne salva.

Ne-ai dat cei mai de preț Isus:
Viață, pâine, sănătate,
Pentru că ne-ai iubit nespus
În nesfârşita-Ți bunătate.

Tu-ai fost şi ai rămas model
De tainică milostivire,
Şi-ai vrut să fim şi noi la fel,
Nu să trăim în amăgire.

Crezând meschin că dacă am dat
Din tot ce-avem, o părticică,
Vom moşteni etern palat
Și din mărețul cer, poate, o bucățică.

Amice, la Dumnezeu raportu'-i altul:
Nu cum ai dat, c-aveai în plus,
Ci iată care e secretul:
Ție cât ți-a rămas,
Iar Domnului cât i-ai adus?

Atunci când în cântarul tău
Balanța spre tine înclină,
Iar partea Domnului nu atârnă mult mai greu,
Prietene, tu nu eşti încă în lumină.

Când ție ți-a rămas puțin
Iar Domnului i-ai dat mai mult,
Abia atunci te poți numi creştin
Urmând adevăratul cult.

Ajută-ne, Părinte Sfânt,
Să fim măcar puțin ca Tine,
Din cât ne-ai dat pe-acest pământ
Să facem tuturor doar bine.

Nimic nu vom lua cu noi
Când vom pleca în veşnicie,
Doar un mormânt şi pumnii goi,
Şi-o regretată biografie.

Acuma la sfârşit de an
Să facem un bilanț cinstit:
Am fost bunul Samaritean
Sau de fațadă pocăiți?

Doamne, ajută-ne să fim
Cu cei în lipsă simțitori,
Crezând că Ție-Ți dăruim
Şi vom avea în cer comori.

Învață-ne că judecata
Nu forma noastră-o biruieşte,
Ci dragostea nemăsurată
Şi mila-Ți ce ne mântuieşte!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1104
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni