O noapte-ntreagă s-au trudit
Fără succes pe mare,
Până în zori, la răsărit,
În veghe și în așteptare.

N-au prins nimic în mreaja lor
Deși atât s-au străduit,
Schimbând tot locul plaselor,
Așa cum fac pescarii, când sunt la pescuit.

Au ancorat într-un sfârșit
La mal, lipsiți de pradă,
Cu chipul trist și obosit
Verificând a mrejii nadă.

Cu Petru, Iacov și Ioan
Erau atunci în barcă,
Mâhniți și ei, că au muncit în van
Ca-n zori tot fără pește să se-ntoarcă.

Acolo la Ghenezaret,
Pe lângă lacul cu pricina,
Era și Marele Profet,
Isus, ce răspândea lumina.

Noroadele se adunau
Venind la El cu bucurie
Și vorbele I le sorbeau
Cu drag, ca pe o apă vie.

El predica cuvântul vieții
Și despre a Sa împărăție,
Încă din zorii dimineții,
Căci mântuiți voia să-i știe.

Fiindcă mulțimea-L îmbulzea
Urcă la Petru în corăbioară,
De unde propovăduia
Mulțimii despre sfânta-I Țară.

Când predica luă sfârșit
Isus îi spuse cu iubire:
“Hai, Petre-n larg la pescuit.”,
Văzând pe chipu-i trist, dezamăgire.

„O noapte-ntreagă, Doamne, ne-am trudit
Fără să prindem deloc pești,
Dar la porunca Ta, Păstor iubit,
Noi facem precum Tu voiești.”

„Dați drumul mrejelor”, le-a spus,
„Acum la apă adâncă”,
Și ucenicii s-au supus
Și au ascultat a Lui poruncă.

Atâta pește atunci au prins
Că mrejele li se rupeau
Și-o teamă sfântă i-a cuprins
Văzând ce pradă mare aveau.

„O, Doamne sunt un păcătos”,
Îi spuse Petru cu rușine,
„Tu ești Mesia, ești Hristos,
Nu-s vrednic să mai stai cu mine.”

Atunci Isus blând îi vorbi
Cum nu îi mai vorbise nimeni:
„De-acuma Petre, tu pescar vei fi,
Dar nu de pește, ci de oameni.

Urmează-mă, deci, pas cu pas
Și paște-Mi turma cu iubire,
Căci vreau Păstor aici jos să te las
Până în cer la marea întâlnire.

Încearcă să-i scoți ca din foc,
Fă-o aceasta pentru Mine,
Căci, Eu mă duc sus să vă pregătesc un loc
La Tatăl Meu în slăvile Divine.

Căci vreau la Tronul Lui cel Sfânt
Să Îmi prezint aleasa,
Rodul meu drag de pe pământ,
Și anume, porumbița Mea... Mireasa.”