Să nu-mi vorbești când glasu-mi se va pierde
Într-un ecou de nimeni auzit,
Să nu mă chemi când eu voi fi departe,
Pe undeva, pe prag de infinit!
Destul am fost, de-ajuns îmi este încă,
Mâna de lut din care sunt creat,
Aş vrea să rup veriga ce mă ține,
De-acest pământ ce parcă-i blestemat!

Pe zi ce trece, tot mai singuri suntem,
Comunicăm în megabytes mereu,
De têtè-a-têtè nu mai avem nevoie
Și ce-i mai rău nici chiar de Dumnezeu!
Suntem prieteni toți, unii cu alții,
Atât de mulți şi totuşi, Unul nu-i!
În virtual putem purta o mască,
Dar niciodată-n fața Domnului!

Nu vreau să fiu în hora lumii-aceste,
Ci tot mai strâns legat de Dumnezeu,
Singur am fost din pântecele maicii
Şi singur sunt acum, la apogeu!
Doar El, Isus, mi-a fost Prieten, Frate,
Chiar nevăzut, pe brațe m-a purtat,
Când mi-a fost pasul greu, povara mare,
Amicul meu, pe munte m-a urcat!

Şi n-a fugit, nu S-a ascuns vreodată
Şi nici de mine nu S-a ruşinat,
Şi m-a iubit cum numai El o ştie,
Şi mai presus de toate, m-a salvat!
Încă mai sunt, încă mai port un nume,
Chiar de mă ninge timpul, liniștit,
Vă spun că n-am fost singur niciodată,
Oricât de singur par şi îngrădit!

Am fost cu El şi El a fost cu mine
Și când respir, respir prin Duhul Său
Şi știu că sunt aici pentru o vreme,
Dar în curând voi fi cu Tatăl meu!
Să nu mă cauți în umbrele uitării,
Nu, n-am plecat pe drum necunoscut,
Când voi pleca, va fi pe neștiute
Şi mult ai vrea să faci, ce n-ai făcut!

Mai este timp în orologiul lumii,
Un ultim gong așteaptă în cadran,
Mai e puțin, deșteaptă-te prieten,
Nu amâna ca-n fiecare an!
Căci fără Isus, singur te vei trece,
Și toți cei mulți la fel vor dispărea,
De-L ai pe El la cârma vieții tale,
Cerul întreg te va acompania!

05/01/19, Barcelona -Lucica Boltasu