Știu că inima-i înșelătoare,
De ascult de ea,
Nu voi vedea a Ta splendoare!

Vreau să Te slujesc mai mult,
Să scap de inima-mi egoistă,
Vreau să mă închin mai mult,
Să pot vedea Împărăția ce există.

Vreau să-nalț cântări spre cer,
Dintr-o inimă curată,
Iar cu mâini ridicate să Îți cer,
Apa sfântă și curată.

Tu, Ești Domnul vieții mele,
N-am pe nimeni mai ales,
Tu mă scoți din clipe grele,
Și dai vieții mele un sens.

M-ai scos din groapa-adâncă,
Din groapa cea cu lei,
Unde sufletu-mi mănâncă
Moartea cu pofta ei.

Tu, izvorul vieții ai deschis,
Să-mi potolești setea flămăndă,
Iar ușa morții ai închis,
Ca niciodată să m-ajungă.

Acum, când am gustat din Tine,
Parcă, sufletul îmi însetează și mai mult,
Dorind să Te aibă pentru sine.

Dă-mi mai mult din Apa Ta,
Cea veșnic vie,
Căci, de nu stai la dreapta mea,
Sufletu-mi ajunge în pustie!

Ai întărit ființa mea,
Mi-ai ridicat altarul,
Să pot aduce jertfe înaintea Ta
De mulțumire, iar Tu-mi primești darul!

Cum aș putea, Isuse,
Să-Ți mulțumesc vreodată îndeajuns,
Știind atât de bine,
Că acea fire ce Tu ai străpuns,
Se află încă în mine?