Cu umilință îmi aplec genunchii
La tronul Tău de milă și-ndurare
Și gândul se îmbracă-n rugăciune
Și se transformă-n cânt de adorare...
Pe cerul nopții stelele uimite
Se-opresc s-asculte-al sufletului glas
Și luna în splendoarea-i necuprinsă
S-a hotărât să facă un popas
Și ia aminte la poemul tainic
Ce inima îl țese din cuvinte
Iar sufletul pe aripă de rugă
Ți-l dă ofrandă Bunule Părinte
O, Doamne... cât de minunat ești Tu
Ești necuprins în har și bunătate
Ești Adevăr, și Scut și Călăuză
Ascuns în tot și revelat în toate
Atâta frumusețe mă-nfioară
Când ochii îmi ridic să Te privesc
Cu umilință îmi aplec genunchii
Și-Ți spun din nou: Isuse, Te iubesc!

Vulcan-12-01-2019
Mary