Când anul vechi și-a tors ultimul fus
Și altul nou începe-al lumii caier
Privește-n urmă la drumul parcurs
Și vezi prin câte văi pașii te-au dus
Căci anul ce s-a scurs e-un mesager.

Ai alergat în lung și-n lat,
Te-ai ostenit să ai realizări.
Dar vai, ce fără El ai adunat
Ca fumul s-a împrăștiat
Și ți-au rămas doar chinuri și dureri.

Însă atunci când umilit,
Ți-ai proșternut viața la altar,
Și-n totul voii Lui te-ai dăruit,
Ai fost binecuvântat însutit
Cu ce-ai primit de sus în dar.

Ai vrut să-ți stâmperi sufletu-apăsat,
Să guști din bucuria lumii,
Dar te-ai trezit mai însetat,
Mai ars de dor, mai tulburat,
Legat în patimile firii.

Dar când ai alergat la cruce
Și disperat I-ai cerut lui Isus
Să-ți ierte vina, tu ai primit pace,
Și-o fericire ce de-atunci încoace
Nu a secat și nu s-a scurs.

Ai căutat să-ți faci un nume,
Să ai statut și să ai faimă,
Un ideal ce-l vrea o lume!
Când ai atins însă râvnita culme,
Simțeai cum totul se destramă!

Dar în Hristos tu ai primit statutul
Cel mai înalt ce-l poate-avea un om.
Căci moștenirea ce o ai e cerul
Identitatea ți-o dă Creatorul
De-a te numi copil de Dumnezeu.

Ai cunoscut în viață rău și bine
Alegeri ce-au fost goană după vânt,
Ce ți-au lăsat ființa în ruine,
Însă-ai văzut că fericirea vine
Când te dedici cu totul Celui Sfânt.

Privește înspre cer cu hotărâre
Și noi decizii tu să iei chiar azi
Zidește-n viață ce are valoare:
Un caracter de preț ce-n veci nu moare,
Veghează sufletul să nu ți-l pierzi.

Clădește-ți viața pe Cuvântul Sfânt
Pe temelia care-n veci nu piere,
Și nu te ancora-n acest pământ
Spre cer înalță-te cu-avânt
Să-ți împlinești sfânta menire.

Și nu-ndrăzni să pleci de unul singur
Pe drumul vieții aspru și spinos
Căci anul ce-ți stă-n față e nesigur
Dar biruința vine sigur
Când călăuză ți-e Hristos.

Ce mai contează că timpul se scurge
Și ne trec anii ca un fum,
Speranța noastră nimeni n-o va frânge,
Suntem tot mai aproape să ajungem
La premiul de la capătul de drum!