Ce schimbătoare vreme... odată-i cald şi soare
Când, brusc, începe vântul să sufle nemilos;
Din ce în ce mai rece, din ce în ce mai tare
Acoperind cu nouri văzduhul luminos! ...
Cu fețe de cenuşă, îi vezi cum tot coboară
Părând că vor s-ajungă stăpâni peste pământ;
Pe spate fiecare, un alt nor negru poartă
S-aducă frig şi beznă, a jale şuierând. .
Şi frigul, umezeala ți se strecoară-n oase:
Întâi ca o părere ce creşte tot mai mult. .
Apoi pătrunde-n tine, puterile te lasă
Rămâi ca o statuie afară-n asprul vânt...
Dar stai! Ca o părere o rază se iveşte!
Şi încă una, două! O, Doamne, norii fug!
Pe bolta cea senină, o, iarăşi străluceşte
Mult aşteptatul soare! De-acum eu nu mai plâng!
Se-opreşte chiar şi vântul, o, Doamne, ce minune!
E iarăşi cald, iar macii spre ceruri s-au deschis!
Parcă eram de gheață şi m-am topit deodată,
Îmi pare iar natura un colț de Paradis!
Ba nu! . din nou începe s-adie un vânt rece
Din nou eu văd cum norii la margini se ivesc. .
De ce, de ce nu pot ei altundeva să plece
De ce tot peste mine mereu se-ngrămădesc? ...
Începe ca-nainte: vânt nemilos şi ploaie
Şi iar cerul se-nchide, de parc-ar fi de plumb...
Iar şuierul furtunii şi ploaia în şiroaie
Nu-mi dau răgaz ca-n beznă la cald să mă ascund...
De ce atâta ploaie, şi nori şi frig şi noapte?
De ce s-aştept în beznă şi-n frig, tot înlemnit?
De ce-mi fluieră vântul numai deşarte şoapte
Că totul e departe, că-s slab şi părăsit? .
***
În alte țări e bine, e vară, cald şi soare
În alte zări, departe, dincolo de apus! .
Speranța-mi va rămâne în piept precum o floare
Ce-aşteaptă să răsară crescând numai în sus!