Îmi plec genunchii dis de dimineață
În fața Ta, Părinte minunat,
Să-Ți mulțumesc că înc-o zi din viață
În bunătatea Ta, o, Doamne, Tu mi-ai dat.

Mă plec smerit, cu-adâncă umilință,
Spășit, la sfintele-Ți picioare,
Pătruns de-o veșnică recunoștință,
Acum, la ceasul de-nchinare.

Îmi plec genunchii, Tată, cu iubire
Și vreau să fim o clipă, doar noi doi,
Să mă inunde calda Ta privire,
Să uit de lacrimi, grijuri și nevoi.

Să-Ți spun în taină tot ce mă apasă,
Iar Tu să-mi spui că nu mă părăsești,
Să-mi dai învățătura cea aleasă
Și acolo unde nu știu, să mă sfătuiești.

Îmi plec privirea foarte vinovată
Și inima-mi ades nespus de rea,
Rugându-Te să mă mai ierți odată
Și să mă faci precum e voia Ta.

Îmi plec genunchii și în fapt de seară
Și-n miez de noapte când mă mai trezesc,
Să-Ți spun pentru a nu știu câta oară:
Te laud, Te ador si Te slăvesc!