Facultatea vorbirii

Facultăţile vorbirii ţin numai de Duhul Sfânt
Care ne călăuzeşte zilnic pe acest pământ.
Unii cred că pot şi singuri să vorbească, fără El,
Şi că la sfârşitul vieţii Îl vor întâlni pe Miel.

Dumnezeu ne-a dat o gură să vorbim cu-nţelepciune
Despre El şi-a Lui lucrare, despre tot ce Cartea spune.
Însă gura care-i pusă firea noastră s-o slujească
Câte-n lună şi în stele va începe să vorbească.

O decizie-nţeleaptă este cea când Duhul Sfânt
El ia gura în primire şi îi dă un alt cuvânt:
Un cuvânt de bucurie, poate chiar şi-n altă limbă,
Cel prin care perspectiva Dumnezeu încet ne-o schimbă.

Nu vom mai vorbi ca lumea rostind vorbe de ocară.
Ci cuvântul nostru-n public va fi ca o piatră rară.
El va dărui zidire, mângâiere în popor.
Va descoperi şi taine din prezent sau viitor.

Facultăţile vorbirii aparţin lui Dumnezeu
Dacă Duhul le inspiră când ni-e bine, sau ni-e greu.
El ne dă şi-ncurajare când noi trecem prin necaz.
Căci numai aşa-n credinţă vom avea şi duhul treaz.

Să respingem linguşirea prin vorbirea noastră-n viaţă.
Şi să nu vorbim de nimeni care nu este de faţă.
O vorbire ce-i pripită ne provoacă-n suflet teamă.
Dacă Dumnezeu ne-aude şi s-o explicăm ne cheamă?

Vorbirea nechibzuită multe victime mai face
Dacă omul cu pricina n-are minte şi nici pace.
Vorba lui e ca surceaua: nu ştii partea-n care cade
Când în lemn loveşti cu barda şi când gândul rău te roade.

Când lumea amăgitoare e plină de vorbe rele
De le dai multe atenţii s-ar putea să te înşele.
Culmea amăgirii este când un supra-om de geniu
O să-nşele omenirea şapte ani cât un deceniu.

Vorbele clevetitoare sunt un fel de pierde-vreme
Când acel ce le rosteşte el de nimeni nu se teme.
Prăjitura clevetirii chiar de-o iei la repezeală
Vei vedea că pân’ la urmă ea este o vorbă goală.

Pagubele sunt imense pentru alte generaţii
Ce citesc istorii false fără scop şi aspiraţii.
Numai răul se propagă ca-n grădină buruiana
Pe când oamenii cucernici n-au ce face cu dojana.

Totuşi Biblia vorbeşte de răspunsul blând ce poate
Potoli orice mânie care din cuvânt răzbate.
Să cerem înţelepciunea, mai întâi cea a vorbirii.
Şi să construim relaţii bune chiar pe planul firii.

Firea de mult îi aşteaptă pe fiii Înţelepciunii
Ce nainte de vorbire ştiu limbajul rugăciunii.
Solul ce ne-ajută-n lupta cu propria noastră limbă
Este Duhul Sfânt din ceruri care vine şi ne schimbă.

Când urcăm treaptă cu treaptă pe scara desăvârşirii
Lupta noastră va începe cu facultatea vorbirii.
Ea ne cere timp şi rugă, roada Duhului deplină
Ca să semănăm prin fapte a iubirii Lui lumină.

Vorba în exces nu merge dacă fapta n-o urmează
Iar acel ce o rosteşte nu prea mult se cercetează.
Să avem o gură plină cu cuvinte din Scriptură
Ca şi râul care curge plin de farmec în natură.

Dacă nu avem succese prin vorbirea cea frumoasă
Să nu dăm napoi din luptă căci vom fi-n curând Acasă.
Deci, să nu urlăm ca lupii când vom trece prin pădure.
Căci omu-i făcut ca-n viaţă multe greutăţi să-ndure.

Când vom pune control limbii noi vom preveni ispita
Şarpele să nu ne cearnă când ne-aşteaptă-n drum cu sita.
Eva l-a crezut pe şarpe care îi săpa mormântul.
Însă Mielul îl învinge folosind mereu Cuvântul.

El apoi murind pe cruce capul i-a zdrobit în luptă
Şi a folosit cuvântul pentru-o pace ne-ntreruptă.
Iar apoi după-Nviere tot cuvântul foloseşte
Ca să creadă ucenicii în Acela ce-i păzeşte.

El trimite stropi de ploaie şi-n grădină stropi de rouă.
Şi la ucenici Se-ntoarce să le spună: „Pace vouă!”
Să vestim deci plini de pace harul sfânt al Învierii
Prin cuvinte ce anunţă noua zi a revederii.

Nu e mult şi, iată, vine Mirele cel sfânt pe nori.
Cine ar putea să tacă văzând astfel de splendori?
Suferinţa se termină când Mireasa-i pregătită
Pentru ziua nunţii sale cu Persoana mult iubită.