Când te rogi fără cuvinte
Plin ca vasul de-alabastru
Să-ţi aduci atunci aminte
Că din cerul cel albastru

A venit la noi Mesia
Pe un măgăruş călare,
Dând pe lacrimi bucuria
Fără strălucire mare.

În Israel sărbătoarea
Alunga din viaţă somnul
Şi-ţi împodobea cărarea
Cu-acei crini ce-s pentru Domnul.

Când cădea din ceruri mana
Pentru cei flămânzi şi goi
S-a strigat atunci: „Osana!
Dumnezeu este cu noi!”

Chiar şi-a lor îmbrăcăminte
Avea rol de motivare
Ca să-şi poată-aduce-aminte
De Stăpânul lor cel Mare.

Când trecut-au Iordanul
Au pus pietre de-amintire
Să nu uite că duşmanul
Era chiar în a lor fire.

Pietrele din Ţara sfântă
Au un glas fără cuvinte
Ca prin tot ce ne frământă
Să luăm astăzi aminte

La profeţii cei din Carte
Care ne transmit vestirea
Că Isus prin a Lui moarte
Ne-a adus în dar iubirea.

Apoi când venim la Cină
Cu un dor ce-n piept se-aprinde,
Seara sau în zi-lumină,
Dragostea Lui ne cuprinde.

Noi în pâinea de pe masă
Îl vedem pe Christ, Păstorul,
Ce prin faţa-i luminoasă
Ne alină iarăşi dorul.

Rodul viţei ne-aminteşte
Forţa sângelui ce-adună
Şi pe loc ne curăţeşte
Să fim veşnic împreună.

Dumnezeu lua aminte
La Corneliu, zis „Sutaşul”.
Mila lui fără cuvinte
O ştia întreg oraşul.

Dacă-n ziua Cincizecimii
Vreţi ca Duhul Sfânt să vină
Înălţaţi glasul mulţimii
Către Mielul fără vină.

El ascultă rugăciunea
Vie, care nu-i ca spuma.
Şi-a făcut promisiunea
Ce-i valabilă şi-acuma.

Dar să nu privim în zare
Doar cu aduceri aminte.
Să ne umplem fiecare
Cu iubirea Lui fierbinte.