Fericit e omu-acela ce-i atent şi se gândeşte
La Cuvântul din Scriptură prin care se înoieşte.
El e ca şi pomul verde cel sădit lângă un râu
Ce aduce multe roade dacă adevăru-i brâu.

Când discernem felu-n care Domnul ne disciplinează,
Sau privim alte ocazii când ne binecuvântează,
Într-o linişte deplină vom vedea acea minune
Ce-i făcută ca răspunsul ce ni-i dat la rugăciune.

Ca Avraam ieşind afară spre-a privi bolta albastră
Cerul cel stropit cu stele de prin galaxia noastră
Ne vom pune întrebarea ca psalmistul altădată:
„Ce-i fiinţa cea umană ca s-o înfiezi vreodată? ! ... ”

Un proroc, Hagai pe nume, ne mai cheamă să privim
Cu atenţie la viaţa ce în lume o trăim.
Semănăm, muncim pe rupte, însă unde-i mulţumirea
Când vedem cât de departe este de noi fericirea? ! ...

Domnul mântuirii noastre interzice-ngrijorarea.
El ne dă ce-avem nevoie: hainele cât şi mâncarea.
Dar să căutăm ne cere dragostea şi-Mpărăţia,
Precum şi neprihănirea ce ne-aduce bucuria.

Cugetarea-i ca privirea ce se-ndreaptă spre Isus
Chiar atuncea când se pare că nădejdea ni s-a dus.
Şi de ne-or sta împotrivă oamenii cu planul lor
Noi să nu uităm vreodată că avem un Salvator.

Chiar de s-ar stârni prigoana împotriva celor sfinţi
Cum au suferit în lume mai demult primii părinţi,
Să ne amintim cum Domnul, El ca Fiu de Dumnezeu,
A-ndurat împotrivirea de la poporul evreu.