Sunt contrariată.
Vâslesc într-o barcă
beteagă şi flască,
care nu mai ştie
cum să facă pace
cu mine.
M-ar da valului
să mă înece,
sau m-ar azvârli,
cu o spumă
puhavă şi rece,
departe,
pe un ţărm dezolant.

Sunt contrariată …

Nu mai am nacelă
nu mai am catarg.
Plutesc hazardant
pe un val buimac,
căruia îi place
să mă năpustească
aievea pe-o creastă,
dincolo de nori,
până la sori.
Să sorb vâltori şi tării
din agrestele veşnicii.

( Bucureşti, Septembrie – 2012; din volumul " Râsul viorii fără arcuş ")