Prima mare amăgire o văzurăm în Eden.
Diavolul, şiret din fire, ne-a-nvăţat cu-al său refren:
„Oare-acesta-i adevărul?”, zis-a el către femeie.
Şi-a lansat prima minciună înspre căile lactee.

Minciuna e-o deturnare şi-o abatere pe faţă
De la adevărul vieţii ce despre Hristos ne-nvaţă.
Cei care primesc minciuna şi-o cred pe nerăsuflate
Pierd legătura cu Domnul, dar şi simţul de dreptate.

N-a păcătuit doar Eva, ci şi soţul ei Adam
Şi păcatul se răsfrânge de atunci în orice neam.
Nimeni nu doreşte asta, însă toţi prin el decad.
Iar păcatul e stăpânul ce ne trage către iad.

Astfel şeful omenirii a ajuns de-atunci Satan
Care-a declanşat războaie de distrugeri an de an.
Istoriografi ai lumii spun c-au fost doar patru sute
De ani în multe istorii fără lupte şi redute.

Asta clar ne demonstrează că Satan este rebelul
Cosmic ce-a luptat întruna pe al vieţii plan cu Mielul.
Dar pe Golgota, ştim bine, printr-un straniu simţământ
El îşi făcuse iluzii, dar pe veci a fost înfrânt.

În şedinţa cea cerească el arată mult cinism
Acuzându-L pe Iehova ca ateii-n comunism:
„Dumnezeu, dacă există, El greşeşte uneori
Dacă pe-acest Iov l-ajută zilnic începând din zori.

Poate că Domnul nu ştie, şi-a zis diavolul în gând,
Că Iov nu e cum se crede: credincios şi bun şi blând.
El e plin de interese chiar şi-atunci când vremea-i grea.
Iov doar pielea vrea să-şi scape şi dă totul pentru ea.”

Alteori în multe naţii el e plin de răutate.
Doar în public se preface că doreşte o dreptate.
Prin politici prea subtile a făcut greşeli cu carul
Ca apoi dispreţ s-arunce peste Domnul ce dă harul.

Răutatea el o ţine de la Cain, ucigaşul,
Ce pe Abel îl omoară fără-a şti întreg oraşul.
Răutatea-i ca un bulgăr când la vale se porneşte
Şi astfel microbu-acesta pe toţi îi îmbolnăveşte.

Artizan de multe piedici pentru lucrurile bune
Chiar când mulţi se-ncumetară să pornească-n rugăciune.
El le-aduce oboseală şi mândrie-n gândul lor,
Izolarea socială sau un loc lângă păstor.

Au fost mari reforme-n lume ce porniră foarte bine
Dar la urmă-s legaliste cu idolatrii străine.
Chiar şi toiagul lui Moise a ajuns un Nehuştan
Şi aceasta doar prin grija unui prinţ numit Satan.

Oamenii ce-i cred mesajul sunt la fel de mincinoşi
Ca Satan şi-ntotdeauna sunt de-atâtea vicii roşi.
Nu le place-n veac lumina şi fac răul în secret
Proferând ameninţarea pentru-al Domnului profet.

Azi minciuna-i populară şi-o cred oameni mii de mii
Fără a vedea pierzarea ce-i aşteaptă-n veşnicii.
Vor doar bani, sex şi putere, glorie printre titani.
Dar la urmă-i judecata pentru-ai Domnului duşmani.

El e leul ce-ameninţă să-i înghită pe creştini
Prin prigoane sângeroase cum e crinul printre spini.
Alteori el mai apare şi ca înger de lumină
Să ne toarne-n coşul minţii tone de falsă doctrină.

El distruge unitatea ce-n Biserică mai este
Iar pe omul cu păcate azi îl urcă sus pe creste.
Noi toţi ştim o axiomă: dacă e bolnav păstorul
Atunci boala-i răspândită şi-i bolnav întreg poporul.

Meşter mare de-acuzaţii scoate oamenii în stradă
Şi că ei sunt buni la toate el îi face ca să creadă.
Se zborşesc unii la alţii şi se lasă cu bătaie.
Nu contează că e noapte, că e frig şi stau în ploaie.

O minciună mondială stă-n curând, dragi fraţi, s-apară.
Omenirea fără Domnul o-nghite de prima oară.
Pentru c-au respins iubirea Hristosului de pe cruce
Toţi vor apuca pe drumul ce-n pierzare îi va duce.