Așteptare

Arată-mi, Doamne, cum să trec de tot
De acest prundiș, care-mi inundă viața,
Deși, Ți-am m-ai trimis de mult scrisori,
În matinalul ce ne aprinde dimineața.

Să fim doar noi, atât de mici, încât
Să ne scăldăm, chiar și-ntr-un bob de rouă,
Cu mâinile, să prindem amândouă
Zefirul, ce din munți s-a coborât.

Deodată simt, cum ne-a fugit pământul
La slugărit, în lumea de apoi,
Când, Tu, Te-ai deșteptat să fii Cuvântul,
Și l-ai strigat, să vină înapoi.

Mi-a mai rămas, un pic de Univers
Să-l folosesc, uitându-mă la Tine,
Și parcă aud, cum mă vorbești de bine
La sfinții Tăi, ce din zefiruri, cresc.

Și, zilnic Doamne, ne uităm cu pace
Tu, către mine, eu înspre infinit,
Și-apoi te ascunzi, în nori și stai pitit,
Plângând pământul, cu oglinzi opace.

Viorel Balcan Valentin