Trecerea Mării Roşii
Autor: Alex Prodan  |  Album: Duhul Harului  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 05/02/2019
Pe când Domnul cerceta,
Pe popor, care în Egipt se afla,
El cu brațul și mâna Lui cea tare
I-a scos din Egipt unde viața era chinuitoare

Și le-a spus cu glasul Lui cel mare
Îi va duce unde curge laptele și nu este sudoare
Tot ce trebuie să facă
E să asculte de porunca Lui lăsată

Și așa poporul a plecat,
Spre noul Canaan care i-a așteptat
Dar Domnul cursul le-a schimbat,
Să nu vadă războiul și să se întoarcă în Egiptul blestemat

Și drumul pe care i-a pus îndată,
Este drumul spre Marea Roșie care le stătea în față
Și când acolo au ajuns,
Au privit spre mare care stătea ca un zid ascuns

Ei au început să plângă îndată,
Căci egiptenii sunt pe urma lor și nu îi lasă
Și în față le stătea îndată
Un zid mare de apă tulburată

Atunci Domnul a spus cu glasul Lui îndată,
Ce rost au strigătele acestea laolaltă,
Și i-a spus lui Moise așa
”Ridică toiagul și desparte marea din fața ta”

Moise toiagul şi-a ridicat,
Și Domnul a făcut să sufle un vânt îmbărbătat
Iar apoi în ziua următoare
Marea Roșie stătea ca doi stâlpi în picioare.

Și era așa de mare,
Încât aproape nu se vedea cerul din zare
Dar în mijlocul acestor stâlpi de apă,
Era o cărare mică care o trecea toată

Atunci Israel a pornit,
Și prin marea Roșie fără să se fi oprit
Fără să fi privit îndată
La blocul de apă ce stătea lângă ei îndată

Și așa ei au trecut,
Și marea a stat până ultimul a trecut
Și când toți au trecut pe țărmul celălalt
Au privit în urmă să vadă ce s-a întâmplat

Și iată căci în urma lor îndată,
Veneau egiptenii ca o furtună aspră
Și atunci Israel îngrozit
A rămas pe loc când a văzut ca vin să fie loviți

Dar Domnul era cu ei îndată,
Și a spus să întindă mâna cu toiagul încă odată
Și marea Roșie care stâlp de piatră ea stătea
A început să revină din nou la loc cum era

Iar blocul mare de piatră,
S-a năpustit peste egipteni îndată
Și marea s-a închis pe loc
Parcă nici nu a fost despărțită deloc

Apoi Israel s-a bucurat,
Căci Domnul i-a scăpat
Și au mers în continuare
Spre Canaanul cel mare

Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1023
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni