De s-ar cutremura pământul...
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Cântecul Zorilor  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 06/02/2019
De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar
clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega
valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.
Ps. 46:2-3.

De s-ar cutremura pământul,
Val după val de-ar fi să fie,
Cu noi e Dumnezeu Preasfântul -
Ieri, acum, și-n veșnicie!

Nu ne-nspăimântă pe cărare,
Mugetul valului cumplit!
Cu noi e Dumnezeul Mare -
S-a dus, așa cum a venit.

Și munții de s-or clătina,
Stânci despicându-se în cale
Ne apără chiar dreapta Sa -
Păstorul Blând în a morții vale

În Braț ne ține, ne-ntărește,
Ne apără și ne susține!
Mâna Sa călăuzește -
Se înalță imn și fug suspine!

Nu ne temem, nu ne temem -
Azi, nicicând și niciodată!
În fața Jertfei ne proșternem,
Înălțându-I lauda toată

Celui Viu în veci de veci,
Celui Sfânt din veșnicie!
De în fața Lui te-apleci:
Tu rămâi, când cad o mie.


06 / 02 / 2019.
Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. Ps. 118:17. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare. O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Ps. 91:5-7. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. Ps. 46:1-3,7. Dumnezeu nu părăsește nicicând poporul Său! Binecuvântat să fie în veci de veci! Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1064
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni