Surâde primăvara sub zăpadă,
Sub scoarța zgribulită de copac,
În bobul de sub brazda înghețată,
În țurțurul ce plânge sub hogeac.
În hibernări visez sfânta grădină,
În care eu, din brazdă m-oi iți,
Când am să lepăd haina cea de tină,
La sânul Tău, ce bine m-oi simți!

M-aştepți de veacuri să-ncolțesc, Rabuni,
Prin Duhul Tău să cresc, să mă înalț,
N-am vrut să mor sub raza rece-a lunii
Şi râvna păcii n-am vrut să încalț!
O, de ştiam atunci că putrezirea,
Ce-o dă pământul, naște un lăstar,
Nu respingeam Golgota, răstignirea
Și acceptam al mântuirii dar!

A trebuit să trec prin anotimpuri,
Să-nvăț să lupt cu arşițe şi ploi,
Să gust fructul oprit cu-amarii sâmburi,
Ca să-nțeleg că mă iubeşti, El Roi!
În mine era plânsul şi durerea,
Iar lutul se strângea în jurul meu,
În Tine era Viața şi puterea,
Căci Tu erai și Om şi Dumnezeu!

Când razele-Ți, pătruns-au carapacea,
În care sta-nchistat destinul meu,
M-au inundat şi liniștea şi pacea,
Ce n-am găsit decât la pieptul Tău!
Ce har divin, ce veste minunată,
Să ştiu că am aici un Salvator,
Că Dumnezeu, în dragostea-I de Tată,
M-a răsădit în sfântul Său ogor!

Nu am să fug de ghețuri niciodată!
În nemișcarea rece, dureroasă,
Ființa mea în duh e germinată,
E primul pas în drumul către Casă!
În trupul meu amorf, de crisalidă,
Isus Cristos făcut-a transformarea,
Se scurge firul vieții în clepsidră,
Eu, veghetor, aștept tăcut chemarea!

08/02/19, Barcelona- Lucica Boltasu