El râmâne Credincios!
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Cântecul Zorilor  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 08/02/2019
Căci ştiu în Cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să
păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 2 Tim. 1:12 (b).


Știm în Cine am crezut,
Putere are să păzească!
Știm în Cine am crezut,
Dreapta Sa să sprijinească

Nu va înceta nicicând!
Săltați de bucurie ceruri,
Bucură-te tu, pământ,
Săltați de bucurie, ceruri -

Domnul Sfânt, da, Domnul Sfânt
Ce I-am încredințat, păzește!
Credincioșia-I neîncetat
E ''Da! '' și ''Amin! '' - nu obosește!

De aceea, te ridică
Stai statornic fiică, fiu
Fără frică, fără frică -
Domnul Dumnezeu e Viu!

Ai Săi sunt în ocrotire!
Ai Săi sunt în pază sfântă!
Mâna Sa-n călăuzire
E Scut și Pavăză - avântă!

Privește-n Sus, 'nalță-I onoare!
Privește-n Sus neîncetat!
Vei vedea - Mărețul Soare,
Cel Veșnic, Viu și Adevărat

Va turna Tărie Sfântă
Peste cei ce cheamă-n dor!
Mâna Sa de pace-ncântă,
Tot Ea duce la Izvor,

La pășunea cea de Viață
Prin Isus Mântuitor!
Cântă-I, crede și învață -
Cel Credincios, Cel Ziditor

Și-un fir de păr în grijă are
Nu te uită, scump Îi ești! -
Domnul Dumnezeu e Mare! ! !
În imn divin spre slăvi cerești

Lucească viu a ta credință,
'Nalță-I slavă zi de zi!
Viața plină-n sârguință,
În El pășească, timp târziu

Ce-apasă cu înverșunare
La ce-i sfânt, dorind zdrobire
Peste-ai Săi putere n-are! ! ! -
Mulțumire, mulțumire

Fie-al zilei, nopții cânt,
Cânt ce dă aripi de zbor!
Cel Mare, Atotputernic, Sfânt
Al tău și-al meu Viu Ziditor

Rămâne veșnic Credincios!
În Cine am crezut - da, știm.
Slăvit, slăvit să fii Hristos -
Ce Milă, Har, ce Dar sublim! ! !


08 / 02 / 2019.
În orice circumstanța, în orice situație a vieții, Credincioșia Lui strălucește ca un Soare! Fie lucruri mici sau mari - El rămâne Credincios! Fiecare din noi putem spune aceasta cu certitudine, enumerând nenumăratele cazuri ale intervenției Divine. Cu mulți ani în urmă, viu rămâne în amintire un caz când chemând după ajutor, înainte să fie terminat ultimul cuvânt, a fost trimis răspunsul pe loc - de El, Cel Unic, Viu, Sfânt și Adevărat, salvând mai multe vieți prin Iubirea și Credincioșia Lui veșnic prezentă. De asemenea, înainte de a face primii pași în viață de sinestătător, religia fiind încă persecutată (''opium pentru popor'') și pe baza aceasta persistând încă unele nedreptăți, în ce privește drept egal la studii și altele... una din profesoarele care țineau la mine, apreciind rezultatele, cu gând bun, de a avea un viitor în ce privește studiile, profesia mi-a propus: ''Vino mâne la școală ca de obicei, în timpul unei lecții mergem la raion, vei fi primită în rândurile comsomoliștilor, și obstacolul dispare, nimeni n-o să afle: nici părinții, nici biserica... Apreciind, mulțumind, spunând că cred în cuvântul dat, am arătat la cer și am zis: '' Nu, nu pot, și chiar dacă nimeni nu află, este un Dumnezeu, El întotdeauna vede și știe tot!'' Pe acea vreme, când se trăia în lipsă noi eram mult, mult binecuvântați de Dumnezeu în toate privințele. Unicul lucru - munceam din greu. Voiam a avea un viitor mai ușor? - Da. A fost vre-o clipă de ezitare în ce privește propunerea? - Nu! Nici gând. Meritul meu? - Nu!!! Nu eram decât un copil. - Exemplul viu, strălucitor de viață în Isus al părinților. A fost Dumnezeu necredincios? - Nu! Nu! Nu! Atât de minunat, atât de minunat a lucrat... Și acestea, după cum și fiecare poate enumera, n-au fost decât căteva din nenumăratele exemple de Credincioșie a Celui Preaînalt. Acum, când timpul este pe sfârșite, forțele întunericului fac și vor face presiune. Să nu facem nici odată, nici odată - nici o concesie, cedare, compromis. Persistând în ascultare totală de Făcătorul nostru - El rămâne Credincios, căci nu se poate tăgădui singur. Prin puterea Lui Dumnezeu, a Tăriei Divine, turnate prin Harul și dragostea Sa, vii în Cel ce-I Viu, rămânem încredințați, că ce i-am încredințat - păzește! El rămâne Credincios! Binecuvântat fie în veci! Slăvită să fie în veci de veci Jertfa Divină, prin care trăim, grija Sa părintească, Iubirea Lui veșnic prezentă! EL RĂMÂNE CREDINCIOS!!! Fiți binecuvântați!!!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1674
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni