În liniştea din recea seară
Îmi scot cerneala din călimară, iară
Din nou lipsit de inspirație
Mă gândesc la a lumii agitație
Cum aleargă fiecare spre nicăieri
Mâine spre azi şi astăzi spre ieri
Prinşi de plăceri, poartă poveri
Convinşi să strângă averi
Rând pe rând, merg în mormânt
Fără să găsească fericirea pe pământ.
Omul din glie a fost făurit
Şi înapoi se întoarce, precum a venit
Însoțit este trupul de un suflet nemuritor
Precum rotit este pământul de un Ziditor
A tot Creator, a pus în om un duh de viață
Iar duhul numai la El găseşe fericire, speranță
Dar partea firească este o piedică mereu
Nu lasă duhul să-L găsească pe Dumnezeu
Iar când sufletul pe Creator îl găseşte
Chiar dacă trupul aici pe glie putrezeşte
Îl aşteaptă o împărăție în veşnicie
Spre ea păşeşte încă din pruncie
Se fereşte de a firi pofte şi renunță
Creşte credința în omul fericit, se pronunță
Cu Dumnezeu omul devine fericit
Chiar şi necazul dacă vine îl trece însoțit
Însă nimicit va fi omul care nu ascultă
Şi într-o mare de foc, va îndura durere multă.