E mare încercarea! ...
E mare cât un Goliat!
Tu? . . nici măcar cât David...
Cu ea nu poți lupta...
Te vezi doar o furnică
Ce poate fi strivită
De-acest uriaş de ură
Ce nu te va cruța! . .
Îl vezi cum te priveşte.
Se-apropie de tine!
Să scapi ai vrea! ... zadarnic! ...
Deodat' te simți pierdut!
Nu-i cine să te scape
Nu-i ajutor pe-aproape
Şi nici chiar din departe
Chiar de l-ai tot cerut! ...
Dar, dintr-odat', minune!
Goliatul şovăieşte,
Îi tremură genunchii
Iar tu priveşti uimit:
Dar cum e cu putință?
Îl vezi cum se-ncovoaie
Şi-n clipa următoare
În praf e prăbuşit! ! !
*
O, nu ştiut-ai oare
Că Dumnezeul Slavei
Ascultă rugăciunea
Celor neprihăniți?
Că ea deschide cerul
Şi norii şi pământul
Că ea deschide temniți
Şi-nvie din morminți?
Că ruga cea fierbinte
Mare putere are
Când cei făr' de prihană
Ca jertfă o aduc
Celui ce totul poate,
Celui ce totul vede,
În fața Cărui iadul
Şi demonii toți fug?
O, suflet drag, ştiut-ai
C-atunci când simți în oase
Cum intră groaza morții
Cu-al său rece fior,
Se 'nalță pentru tine
Tone de rugaciune
Spre Cel Atotputernic
Ce stă mai sus de nori?
Căci pentru Cel ce-i veşnic
Nu-i prea adâncă groapa
Nu-i prea adâncă marea
Nu-i prea scurt brațul Lui!
În clipe de durere,
De-amar şi disperare
Să ştii că ce te ține
E mâna Domnului!
Dă-i slavă, mulțumeşte-i
Pentru a Sa scăpare
Şi pentru sfinții care
În rugă te-au purtat,
Căci pe-ale rugii brațe
Până peste hotare
Va fi mereu acela
Ce-i fiu de Împărat!