Ce-i viața omului? E-un praf!
Se duce fără grea împotrivire
Când suflă adierea vântului ușor
Dispare, tremurând în depărtări

Nu mai rămâne urmă, unde a trecut
Nu se mai vede dâra sa pe cale
Nu mai se poate zice ce a fost
Nu mai cunoaște nimeni existența

Ce mai rămâne este amintirea
Ce mai rămâne este pomenirea
S-a stins lumina, sclipirea vieții
S-a scurs duhul de viața din om

Și treci hotarul; ce-ți hotărăște veșnicia
Viața de veci, nu călătoria, ce-a fost
Viața de unde, nu vei mai avea ieșire
Viața de fericire sau chinul pe veci

Îți iese duhul de viața din tine
Și vezi cum te-aștepta pierzarea pe veci
Și vezi cum îți întinde cineva o mâna
Sa te ducă in iadul de unde nu mai ieși

Pășești pe tunel, dar nu vezi ce te-așteaptă
Simți doar apăsare, durere și chin
Ai vrea să te-ntorci din acel drum... . nu-ți place
Ai vrea să mai poți din nou, călători

Te împotrivești, te zbați, te căiești
Te lupți sâ te-ntorci, dar lupți în zadar
Ai vrea sa mai ai o clipă din nou
O clipa ce-ar putea; pe veci, a te salva

Acum vezi cum sufletul dorea doar căirea
Acum vezi cum totul a fost in zadar
Acum știi ce înseamnă, nemurirea
Acum ai vrea să mai ai al vieții dar

Și-l chemi pe Isus dar nu mai e ieșire
Îl știi, îl Cunoști, mereu l-ai cunoscut
Ai auzit la Crăciun de El într-una
Dar in loc sa îl chemi, la lume ai privit

Și vezi tot păcatul ce-n viața-ai făcut
Și trece un film cu viața-ți prin fata
Și acum înțelegi, ce satana, a vrut
Acum vezi cum de la rai, pe veci, el te-a smuls

Amin