Cetatea minunată

Se va deschide-o poartă,
Cândva, la răsărit.
Şi eu, şi tu intra-vom
În tihna nevisată,
Şi-un glas de primăvară
Ne-a zice: "Bun venit!
Intraţi voi, sfinţi ai casei,
Pe poarta descuiată"!

Iar noi, păşind în frunte
Cu albe sărutări,
Cu mâinile-ostenite
Dar inima ne-nvinsă,
Nu vom dori de-acolo
Să mergem nicăieri,
Ci vom rămâne veşnic
În slava necuprinsă.

Iar de apus de soare
N-om auzi nicicând;
Că în lumina ceea
Nici soare nu există,
Căci soarele, în sine,
E un chibrite stins
Pe lângă veşnicia
Ce-n Dumnezeu persistă.

Se va deschide-o poartă
Spre cerul infinit.
Şi eu, şi tu intra-vom
În tihna nevisată
Şi-un glas de primăvară
Ne-a zice: "Bun venit,
Să moşteniţi cu sfinţii
Cetatea minunată"!

Chişinău 1 martie 2019