Corbii mei bătrâni
s-au săturat
să trăiască
în colivie.

O viată întreagă
le-am dat să mănânce
seminţe prea dulci,
ţinându-le ciocurile ascuţite
încrustate în mâini.

Acum, cu pliscurile tocite,
vor să-şi întindă aripile,
să zboare.
Să soarbă până la orbire
Înaltul,
spălat de vânt
la rostirea unui Cuvânt.

( Bucureşti, Iulie – 2012; din volumul "Râsul viorii fără arcuş" )