Părăsește mânia

Mânia, e focul aprins de flăcările supărării,
E greu s-o stăpâneşti, dacă o tot alimentezi,
Cu mândrie şi trufie, arunci săgețile amăgirii.
Se umflă în pene, te-ncolţeste, de nu te mai vezi.

Dintr-un om, te transformi într-o clipă, în fiară
Înfigi gheara, colţii şi sfâşi cu nepăsare rară.
Nimic nu mai opreşte furia, ce face să piară
Fărâma de omenie, a conştiinţei vedere clară.

Dispreţul şi îngâmfarea îmbrăţişează mânia.
Fac mari ravagii, distrug şi lasă răni adânci.
Lasă-ţi iubirea trează! Alungă nebunia!
Să răsară soarele iubirii printre stânci.

Păcatul trebuie să ne supere, mânia e păcat,
Să părăsim mânia să nu o dezlănțuim.
Trăirea în pace e fericire, balsam de vindecat.
Să fim îngăduitori, cu iubirea să ne învrednicim.

De ce să păcătuim, dezlănţuind răutăţi?
Domnul ne-a iertat şi ştim noi cât de multe!
Să învățăm al iubirii divine bunătăți,
Ca orice cerere, Domnul, să ne-o asculte.

Fii blândă, blândeţea doar bine îti face.
Omul e doar o suflare, oricât de bine se ţine.
Încrede-te în Domnul, El e belsug de pace!
Îţi smulge sufletul din moarte, are milă de tine.

Mânia dezlănţuită, e un foc mare, ce mistuieşte,
Cu o scânteie explodează, greu se mai opreşte.
Furia se aprinde tare uşor, cu ură otrăveşte,
Aleargă iute la Domnul, doar Isus o potoleşte.

Mânia e păcatul ce zdrobeşte pe orişicine,
Pe cel ce-o foloseşte şi pe cel în care loveşte.
Blândeţea strânge-o la piept bine... bine... bine!
Şi-nvaţă de la Isus iubirea, care te-mblânzeşte.