Nu apuci,
N-ai să duci
Peste prag,
Peste nori,
Bogăţia-n şirag.
Singur zbori.

Abundenţă? Avut?
Vis pierdut!
Amăgire e tot
Când nu mergi spre trofeu
Rămânând pe traseu
Ca soţia lui Lot.

Nu-ţi strivi-n bogăţii
Pe copii.
Toate pier
Când aduni,
Dar nu pui
Şi în cer.
Doar ce dai,
Face rai.

Dacă-ţi legi viaţa ta de pământ,
Eşti înfrânt.
Doar ce-ai pus
Colo sus,
Vei avea,
Vei putea
Să culegi.

De-ai crescut
Numai colţi
Care sfâşie, rup,
Numai gheare de lup,
Pe ce bolţi
Şi-n ce rai
O să stai?

Bogăţii şi avut??
Vis pierdut!

Din genuni
Vin strigări:
Să-ţi aduni... să-ţi aduni
Mări şi ţări.
Stau cărări
Să le-apuci,
Să te duci
Pe-al lor vad
Către iad.

Ce alegi?
Ce deslegi?
Ce culegi?

Vrei să zbori
Către slăvi de nespus?
Fă-ţi comori
Printre stele şi sori
Cu Isus.
Doar aşa vei zbura,
Doar aşa!...