Potolirea furtunii

"Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit, şi s-a făcut linişte."
Luca 8/2 4


Aleargă pe cer turmele albe de nori,
Le mână vântul cu arcușul de viori,
Și -a făcut și aripi din valuri de mare;
Numai Tu, Doamne, ești făr-asemănare!



Marea își scutură pletele albastre,
Este puternică, se înaltă spre astre,
Vrea să răstoarne mica barcă de pescari;
Numai Tu, Doamne, esti al Lumii Mare Far!



Scoală-Te Isuse! Nu mai dormi!
Marea  flămândă pe toți ne va înghiţi,
-Vino! Preia Tu cârma şi ne vei salva!
Spune o vorbă şi marea se va calma!


Deodată, se cutremură cer și pământ,
O voce cerească ceartă aprigul vânt;
-”Tăcere să fie, pleacă de pe mare!
Întindeți aripile spre altă zare!



Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!
Valuri de pe mare, norilor de sus,
În această barcă, la cârmă, e Isus!



Vântul, speriat, cu groază Ii răspunde;
-Din Faţa Ta, Doamne, eu mă voi ascunde,
Sunt un străjer ce gonesc puternicii nori,
Când mă strigă Domnul, eu vin iute în zbor.


Aud flautul vântului cântând duios;
"Ocoliți barca unde se află Cristos!
Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!"