Rugă întru voia Ta
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de vimara62 in 22/03/2019
Motto:
„De aceea și Eu vă spun: Cereți și vi se va da;
căutați și veți găsi; bateți și vi se va
deschide.” Luca 11:9

Dă-mi strop de vis în zorii dimineții,
Să mă-mpresor de dorul de-a Te ști,
Nădăjduindu-Ți chipul zi de zi
Să stau senin în palma bătrâneții.
Dă-mi dor de cer când arde suferința,
Și-mi înfloresc pe frunte toți scaieții
Iar harului îi uit făgăduința.

Dă-mi fel de-a fi pe placul Feței Tale,
Ca să-Ți cinstesc jertfelnicul divin,
De poala hainei Tale să mă țin
Cum mi se ține praful de sandale.
Și când mă chemi, în ceasul încercării,
Să-Ți spun încet, prin palide semnale,
Că mă găsești în mijlocul răbdării.

În ceas târziu, lovit de amorțeală
Și obosit de arșiț-alergării,
Te caut iar în tot cuprinsul zării,
Să nu-mi rămână încăperea goală.
Te văd veghind pe-același colț de pat
Și-Ți spun: — O, Doamne sfânt al îndurării,
Prin câte galaxii Te-am căutat!

Când bat la ușa strâmt-a mântuirii
Simt voia Ta în orice moleculă;
Prin jertfa Ta, nădejdea mi-i destulă,
Cu Tine trec de malul osândirii.
Întinde-Ți, Doamne, mâna milostivă,
Pe veci îndepărtat de foc și hulă,
Să-Ți cânt în veci, cu sfinții deopotrivă.

Și, la Tronul Tău ceresc
Când voi fi, să Îți șoptesc:
— Doamne-așa cum Tu mi-ai zis,
Am cerut și mi s-a dat,
Am găsit ce-am căutat,
Am bătut și s-a deschis.
Multe mulţumiri sora pentru aşa versuri cu putere de la Domnul de a ne cerceta şi mângâia fiinţele.
Adăugat în 22/03/2019 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 700
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni