Pe El Îl vreau, numai pe El!

Ești abătut și viața-ți pare o povară,
Credeai cândva că e frumoasă și ușoară,
Iar cântul vocii tale, atenția stârnea,
Iubiților cerești-mbrăcați-n hainele de nea.
Cu mierea inimii-ți întâmpinai Iubitul,
Îl conduceai în lacrimi de iubire-n asfințit,
În nopți stăteai Luminii dor lângă Psaltire
Până la răsărit.
Mâncai din palma-I sfântă, dulce roadă,
Cu lăcrimări de mulțumiri îngenuncheai,
Și când din norii negri loveau pietre,
În rugile credinței, iubire pentru El erai.
O haină a rușinii de ți se-arunca,
Tu suspinai, purtând-o-n lacrimile fericirii,
Că haina, cu-a Domnului se-asemăna
În dealul batjocorii și al pătimirii.
Umblai smerit, mulțumitor, erai ulciorul la Izvor,
Din care-oricând puteau să bea-nsetații
Neștiutori de El și frații.
Aveai averi cerești în tine, cu dragoste le împărțeai,
Ai săturat pe mulți cu Pâine,
Când din iubiri, de Mire le vorbeai.
Erai răsad udat de Dumnezeu, cu roada la-Mpăratul
Și niciodată hrana nu se-mpuțina,
Că-n locul blidului care se termina,
'Mpăratul punea altul și hrana-ți-mprospăta.
Erai războinic pentru Dumnezeu, slujeai Împărăției,
'Mpărțeai mâncarea Domnului-n pustie, iubit, copilul Său.
Umblai ca pomul plin de rod în dulce-dăruire, cu Dumnezeu.
Dar, într-o zi veni un corb ''cu ochii scoși și vorbe corb''
Șoptindu-ți despre ură, pietre din Psaltire.
Și dintr-o dat', s-a înnorat în ființa ta curată,
Iar inima pentru-Mpărat, de vânturi reci a fost curtată.
Zburau ca penele de corb, cuvintele de Viață
Și-n locul lor acum, erai străpuns-n săgeți
Cu vârfurile-gheață
Iar corbul, alți corbi a chemat, de ți s-a înnegurat văzduhul
Și mândru, negru împărat, a-ntors grădina inimii,
Al Bibliei sfânt plugul.
Jeleai în neputinți ca niciodată, orbit de chin și îndoieli
Cu lacrimi îti vedeai murind credința,
Ucisă de-ale corbilor păreri...
E noapte-n ființa ta și gemi,
De dor de părtășiile divine, te uiți în jurul tău, nu vezi,
C-ar vrea să se mai roage unul pentru tine.
Ai vrea să guști din dulce har, cum te hrăneai odată,
Dar e-ntuneric în ființa ta și inima-i uscată...
O adiere pe obraz și inima tresare!
-A fost un vânt sau:
Împăratul mă scoate din încercare?
Pe El Îl vreau, numai pe El!
Să vină, să mă scape, să pună corbii răi pe fugă,
La pieptu-I să mă țină-aproape.
Se-ngrămădesc lacrimi pe-obraz, că Domnul e aproape!
M-a auzit plângând din mărăcini Şi-a coborât,
Cu mâna-I sfântă să mă scape!

30 martie 2019-Delafield