Sunt doar un fir de praf suflat de vânt,
Eram şi slab mergând, necunoscând,
Nențelegând, ce rost mai am pe pământ
Şi mă zbăteam de unul singur, zăcând.

În frig şi-n noapte, de multe ori mă aflam,
Trist eram şi doream să mi se încheie viața.
Nu găseam, pentru rănile din inimă balsam.
Toții ştiau starea mea, fiindcă le spunea fața.

Tot un fir de praf am rămas şi acuma,
Dar am găsit pe Cel, care mi-a vindecat ciuma!
Inima frântă şi sufletul zdrobit le-a luat,
Ma cercetat şi frământat ca pe-un aluat.

Acuma sunt copilul Lui şi ştiu mereu,
Că doar Unul singur, îmi dă izbăvire la greu!
Acesta este Dumnezeu, care iubeşte pe toții!
Doar trebuie să te smereşti şi crede că poți!

Poți să vezi, toate zidurile de despărțire,
Care stau între tine şi El, în neştire,
Păcate ascunse, sau gânduri străpunse,
Pe toate le ştie, chiar dacă n-au fost spuse.