Doamne, cât de minunat!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 13/04/2019

Doamne, cât de minunat simt prezența Ta divină
Cum îmi dă puteri pe cale și durerea îmi alină!
Cât de minunat Isuse îmi vorbești prin Duhul Sfânt
Când mi-e greu în încercare și mi-e sufletul înfrânt!

Zi de zi privești spre mine și reverși belșug de har
Faci ca viața meu Părinte să nu fie în zadar
Mă ridici când sunt căzut... vindeci rana ce mă doare
Și reverși prin Duhul Sfânt ploi de binecuvântare!

Cât de minunat Părinte toate Tu le-ai rostuit!
Mi-ai dat har și-nțelepciune să-nțeleg că sunt iubit
Și mi-ai spus să fiu lumină... să fiu sare pe pământ
Până voi ajunge-acasă lângă Tine-n cerul sfânt!

Vulcan-13-04-2019
Mary


...aşa de frumos... multă bucurie şi pace, zidire şi ridicare mi-aduc versurile dumneavoastră sora, mulţumiri!
Adăugat în 13/04/2019 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1081
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni