Telegrama fiului risipitor
Ce clipe au fost când alergam râzând
Cu mieii în brațe, peste nori călcând! ...
Ce bunătăți de primăveri mi-au fost culese
Și cum au curs și toamnele la mese! ...
Ce lin s-a aplecat și grâul după coasă
Ce vară! Îmi slujise atât de credincioasă! ...
Dar iată, căci deodată, paharnicul îmi toarnă
În cupele de aur o friguroasă iarnă.
Străine, nu mă face nebun și nici lunatic;
Eu joc un rol de sclav, mai mult decât dramatic.
Mi-am cumpărat biletul [spre iad] la preț redus,
Dar fug să prind marfarul de Tatăl meu condus!
Pe cioburi voi călca pân’ voi găsi cărarea;
Am să înghit dojana, iubirea, supărarea...
'Străine, nu vreau plata, nici roșcove în plus,
Dă-mi un bilet spre casă, să fie numai dus! ‘
Din cimitirul vieții, fugea un despuiat
Într-un sicriu din frunze, din moarte înviat.
Viorel Balcan Valentin, 2015