Înţelepciuni, povețe,
din sfântul Tău cuvânt
le-am adunat în suflet
și-n tainic legământ,
întru credință,
casa de-o viaţă mi-o zidesc
pe-o stâncă, printre nouri,
în muntele ceresc.

Iar dacă-mi bate-n ziduri
vreo aprigă furtună
și-n cerul meu albastru
mai fulgeră, ori tună,
eu capul nu mi-l plec,
nici nu mă înrăiesc,
doar mulțumesc în șoaptă
că, încă, mai trăiesc.

În logica firească
a tot ce mi se-‛ntâmplă,
ades, Îl simt pe Domnul,
mă mângâie pe-o tâmplă
și fără să mă certe
sau a-mi găsi vreo vină
mă-‛ntoarce cu blândeţe
cu faţa spre lumină.