Fiorul celor patru Denii

Să-mi treci pământul pe sub tălpi la noapte
Și cerul să mi-l zgârii cu un nor,
Prinzând în grabă, un înger de picior,
Ce cară-n sân, miros de mere coapte!

În lungi șuvițe, luna s-o împletești
Făcând din ea o funie argintie,
Iar de pe-un munte alb ca de hârtie,
Ne-om cățăra spre galaxii cerești!

Te-afundă-n vis precum un prunc blajin
Și-n echinocțiul viselor purcede,
Căci Dumnezeu, din cer acum ne vede
Cum între noi a înfrunzit un crin!

Pe pleoape-ți curg petale de lumină
Și psalmii-ți ard în candelă tăcuți;
Tiptil, ne umblă îngerii desculți,
Ce au pe aripi, rouă din grădină.

Iubito, aud, cântări cu iz de Denii:
E Paștele ce vine de milenii!

Viorel Balcan Valentin